Sari la conținut

Gopas

Members
  • Număr conținut

    5
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Reputație Comunitate

1 Neutral

1 Urmăritor

Despre Gopas

Vizitatori Recenți Profil

120 citiri profil
  1. Gopas

    Mafia ll

    #=# SPOILER ALERT #=# Jocul se bazează pe evenimentele de la sfârșitul anilor '50. Personajul principal este Vito Scaletta, de mic delincvent, fost soldat de război, întors la mama sa la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Când acesta ajunge în gară este așteptat de vechiul și bunul său prieten, Joe Barbaro, cu care va încerca să își facă o viață mai bună. La început viața lui este una normală ca a oricărui emigrant venit pentru a trăi The American Dream (Visul American). Pe parcurs Vito ajunge să trăiască o viață de lux, el fiind un adevărat mafiot. Prima parte a jocului se desfășoară iarna, a doua parte primăvara, iar în finalul jocului toamna. Jocul se termină cu Vito împreună cu amicul său Joe omorându-l pe Carlo Falcone (capul uneia din familiile de mafioți din oras, familia Falcone) neavând de ales deoarece Leo l-ar fi ucis pe Vito. După ce Vito și Leo se „ocupă” de ultima sarcină, Vito are parte de o surpriză, deoarece înțelegerea lui cu Leo nu-l avea în vedere pe prietenul său cel mai bun Joe. Este o experiență interesantă în lumea Mafiei a anilor '50. Jocul deține un record în jocuri, deoarece"fuck"a fost vorbit de peste 200 de ori în timpul jocului Cerințe de sistem Minime Recomandate Windows[36][37] Sistem de operare Windows XP SP2/Vista/7/8/8.1/10 Windows XP SP2/Vista/7/8/8.1/10 CPU Intel Pentium D 3 GHz or AMD Athlon 64 X2 3600+ (Dual Core) sau mai bună Intel Core 2 Quad 2.4 GHz Memorie RAM 1.5 GB 2.0 GB Spațiu liber pe HDD 8 GB spațiu liber 10 GB spațiu liber Placă video Nvidia 8600 / ATI Radeon HD 2600 Nvidia GeForce 9800 GTX / ATI 3870 Sunet DirectX 9.0c DirectX 9.0c DL: Part 1 [Conținut ascuns] Part 2 [Conținut ascuns] Part 3 [Conținut ascuns]
  2. 3DP NET este un program care detectează automat componentele calculatorului dvs. si cauta pe internet driver-ul pentru acea componentă. Este un program gratuit, este keylogger free si virus free si nu o să aveți probleme cu pc-ul după ce îl instalați. Merită o șansă din partea tuturor, eu personal îl folosesc. Procesul de instalare pe care dvs trebuie să îl parcurgeți este usor (pentru instalarea driver-ului), în momentul în care apăsati pe numele componentei automat vă va redirecționa pe browser-ul dvs (cel presetat) la un link cu niște opțiuni, de obicei sunt mai mult de 2 servere pentru download. Dupa ce apăsați pe Server 1 (2,3,4,5,etc.) descărcarea va porni, cred ca oricine dintre cei care văd acest topic știu să apese Next și nu cred ca este necesar să fac un tutorial. Baftă! DW: [Conținut ascuns]
×
×
  • Creează nouă...